De poti sa nu-ti pierzi capul, cand toti din jurul tau
Si l-au pierdut pe-al lor, gasindu-ti tie vina,
De poti, atunci cand toti te cred nedemn si rau
Sa nu-ti pierzi nici o clipa increderea in tine,
De poti s-astepti oricat fara sa-ti pierzi rabdarea,
De rabzi sa fii mintit, fara ca tu sa minti
Sau cand hulit de oameni, tu nu cu razbunarea
Sa vrei a le raspunde, dar nici cu rugaminti,
De poti visa, dar fara sa te robesti visarii,
De poti gandi, dar fara sa-ti faci din asta un tel
De poti sa nu cazi prada nici cand exasperarii,
Succesul si dezastrul sa le primesti la fel,
De rabzi, s-auzi cuvantul rostit candva de tine,
Rastalmacit de oameni, murdar si prefacut,
De poti sa-ti vezi idealul distrus, si din ruine
Sa-l recladesti cu-ardoarea fierbinte din trecut,
De poti risca pe o carte, intreaga ta avere,
Si tot ce-ai strans o viata sa pierzi intr-un minut,
Si-atunci, fara a scoate o vorba de durere,
Sa-ncepi agoniseala cu calm, de la-nceput,
Si daca, corpul tau uzat si obosit
Il vei putea forta sa-ti mai slujeasca inca,
Numai cu strasnicia vointei tale si-astfel,
Sa steie peste vreme asa cum sta o stanca,
De poti vorbi multimii, fara sa minti, si daca
Te poti plimba cu Regii, fara a te-ngamfa,
De nici prietenii, nici dusmanii, nu pot vreun rau sa-ti faca
Pentru ca doar dreptatea e calauza ta,
Si daca poti sa umpli minuta trecatoare
Sa nu pierzi nici o fila din al vietii cornelio,
Al tau va fi pamantul cu buburiile-i toate,
Si ceea ce-i mai mult chiar, sa stii vei fi Un Om.
