Vorrei trovare un po' di forza nella mia debolezza... Vorrei scovare un po' di leggerezza nella mia fermezza... Permettermi di rimanere indietro, calpestare la mia stessa immagine...
Perso il mio entusiasmo, cosa resta di me? La vittoria finale si apprezza solo se lungo il percorso si è messi difronte a delle scelte difficili, ma ora più che una battaglia persa, mi sembra di essere giunta al momento della resa...
Avrei voluto mettermi a piangere forte, ma non potevo. Non avevo più l'età per versare lacrime, avevo fatto troppe esperienze. Esiste anche questo al mondo, la tristezza di non poter piangere a calde lacrime. È una di quelle cose che non si può spiegare a nessuno, e anche se si potesse, nessuno la capirebbe. Una volta, avevo provato a esprimerla a parole. Ma non ne avevo trovata una che potesse esprimere il mio sentimento ad altri, anzi nemmeno a me stesso, così avevo rinunciato. E avevo chiuso sia le mie parole sia il mio cuore. La tristezza troppo profonda non può prendere la forma delle lacrime.
joi, decembrie 8
Cand printul se transforma in broscoi...
Asa cum stim, orice poveste incepe frumos. Si orice poveste de dragoste incepe frumos. Poate nu in realitate, dar in interiorul nostru cu siguranta. Aceasta frumusete a inceputului este compusa din multe sperante, vise, idealuri, dorinte care au sau nu legatura cu perceptia reala a partenerului sau a propriei persoane.
Fiecare considera ca iubirea transforma broscoiul cel urat in printul cel frumos. Chiar daca vedem ceva ce nu ne place, reusim imediat sa negam, sa spunem ca ni s-a parut, ca se va schimba cu timpul. Pastram iluzia pentru ca fara ea, dragostea nu apare, inceputul nu poate avea loc. Este un moment de irealitate cand lucrurile par altfel decat asa cum sunt. Este motivul pentru care se spune ca dragostea este oarba.
Apoi, dupa ce aceasta perioada a trecut, iluzia incepe incet-incet sa se imprastie si lucruri obiective, din realitatea celuilalt, a relatiei, a comportamentului sau ori din cel propriu apar din ce in ce mai clar. Este un moment greu cand nu ne mai putem face ca nu vedem. Singura varianta ramane aceea de a vedea si de a arata si partenerului, de a vorbi despre ce vedem, despre ce simtim.
Doar ca uneori acest lucru este dificil pentru ca nu putem sa exprimam ceea ce este dureros sau neplacut. Si atunci evitam, ascundem atat fata de noi insine cat si fata de partener.
Pe masura ce timpul trece, diferenta dintre vis si realitate creste. Sperantele pe care le aveam sunt mai departe de ceea ce vedem infaptuindu-se in realitate. Pe de o parte, in interiorul nostru apar sentimente opuse celor de la inceput. In locul increderii apare neincrederea, in locul sperantei apare deprimarea, entuziasmul este inlocuit de abandon.
Incepem sa simtim stari care ne eram complet straine la inceput: frustrare, neimplinire, lipsa, teama, disconfort, nefericire, inutilitate. Iata originea acestor sentimente care nu au aparut din senin, ci din transformarea altora. La intrebarea "Cand te-ai simti nefericit?", auzim raspunsuri precum: "Cand nu am mai avut incredere in ea", "Cand mi-am dat seama ca ceea ce visasem, nu se va implini", "Cand am simti ca nu e langa mine, ca nu ma sustine". Si cu acest ultim raspuns intram intr-o alta parte a ceea ce inseamna o relatie de iubire - nevoia de sprijin.
Intre cei doi parteneri exista o suferinta, o lipsa, o rana care nu le permite sa fie nici separati, nici impreuna.
Fiecare considera ca iubirea transforma broscoiul cel urat in printul cel frumos. Chiar daca vedem ceva ce nu ne place, reusim imediat sa negam, sa spunem ca ni s-a parut, ca se va schimba cu timpul. Pastram iluzia pentru ca fara ea, dragostea nu apare, inceputul nu poate avea loc. Este un moment de irealitate cand lucrurile par altfel decat asa cum sunt. Este motivul pentru care se spune ca dragostea este oarba.
Apoi, dupa ce aceasta perioada a trecut, iluzia incepe incet-incet sa se imprastie si lucruri obiective, din realitatea celuilalt, a relatiei, a comportamentului sau ori din cel propriu apar din ce in ce mai clar. Este un moment greu cand nu ne mai putem face ca nu vedem. Singura varianta ramane aceea de a vedea si de a arata si partenerului, de a vorbi despre ce vedem, despre ce simtim.
Doar ca uneori acest lucru este dificil pentru ca nu putem sa exprimam ceea ce este dureros sau neplacut. Si atunci evitam, ascundem atat fata de noi insine cat si fata de partener.
Pe masura ce timpul trece, diferenta dintre vis si realitate creste. Sperantele pe care le aveam sunt mai departe de ceea ce vedem infaptuindu-se in realitate. Pe de o parte, in interiorul nostru apar sentimente opuse celor de la inceput. In locul increderii apare neincrederea, in locul sperantei apare deprimarea, entuziasmul este inlocuit de abandon.
Incepem sa simtim stari care ne eram complet straine la inceput: frustrare, neimplinire, lipsa, teama, disconfort, nefericire, inutilitate. Iata originea acestor sentimente care nu au aparut din senin, ci din transformarea altora. La intrebarea "Cand te-ai simti nefericit?", auzim raspunsuri precum: "Cand nu am mai avut incredere in ea", "Cand mi-am dat seama ca ceea ce visasem, nu se va implini", "Cand am simti ca nu e langa mine, ca nu ma sustine". Si cu acest ultim raspuns intram intr-o alta parte a ceea ce inseamna o relatie de iubire - nevoia de sprijin.
Intre cei doi parteneri exista o suferinta, o lipsa, o rana care nu le permite sa fie nici separati, nici impreuna.
Tristezza
Quando entro in casa, cerco di nascondere il disagio che mi porto dentro. Così, senza rendermene conto, ho imparato a recitare, a fingere, soprattutto a imitare.
Imito l'idea di moglie che ho in testa; imito le mie amiche innamorate e felici; imito la me sposata dei primi tempi che non sono più capace di essere.
Tutto questo per evitare che lui possa vedere in me un'inquietudine interiore, un eccesso di tristezza.
Molte volte ho paura, aprendo la porta, di tornare a casa priva di sentimenti per lui.
Prima di entrare faccio sempre un lungo respiro e indosso una maschera. Certi giorni ho l'impressione che capisca quando fingo e non dica nulla. A forza di fingere, a volte non so più nemmeno quale sia la verità.
Com'è potuto succedere? Eravamo così sicuri del nostro amore.
Imito l'idea di moglie che ho in testa; imito le mie amiche innamorate e felici; imito la me sposata dei primi tempi che non sono più capace di essere.
Tutto questo per evitare che lui possa vedere in me un'inquietudine interiore, un eccesso di tristezza.
Molte volte ho paura, aprendo la porta, di tornare a casa priva di sentimenti per lui.
Prima di entrare faccio sempre un lungo respiro e indosso una maschera. Certi giorni ho l'impressione che capisca quando fingo e non dica nulla. A forza di fingere, a volte non so più nemmeno quale sia la verità.
Com'è potuto succedere? Eravamo così sicuri del nostro amore.
duminică, februarie 20
Datoriile reciproce ale soţilor şi soţiilor
1. În primul rând, alegeţi-vă un soţ bun sau o soţie bună. Un partener care este cu adevărat bun şi amabil, plin de virtute şi sfinţenie faţă de Domnul (Prov. 18:22; Prov. 19:13,14).
2. Nu vă căsătoriţi până nu sunteţi sigur că puteţi iubi în întregime.
3. Nu vă pripiţi, ci descoperiţi mai dinainte toate imperfecţiunile care v-ar putea tenta să vă dispreţuiţi viitorul tovarăş de viaţă (Prov. 18:13).
4. Amintiţi-vă că dreptatea cere să iubeşti pe cineva care a renunţat la întreaga lume pentru tine. Pe cineva care e mulţumit să fie alături de tine în eforturile şi în suferinţele tale, să împartă totul cu tine, şi care TREBUIE să fie perechea ta până la moarte (Matei 5:32; Matei 19:9; 1 Cor. 7:39; Col. 3:19; Gen. 2:24).
5. Amintiţi-vă că, în general, femeile sunt fiinţe iubitoare şi pasionale, şi, aşa cum îşi iubesc mult propria persoană, la fel aşteaptă multă dragoste şi din partea voastră.
6. Amintiţi-vă că sunteţi sub comanda lui Dumnezeu; a refuza dragostea conjugală soţiilor voastre înseamnă să refuzaţi să îndepliniţi o îndatorire pe care Dumnezeu vi-a stabilit-o cu claritate. Prin urmare, ascultarea ar trebui să vă motiveze dragostea.
7. Amintiţi-vă să sunteţi "un singur trup"; ai făcut-o pe soţia ta să lase pe tatăl şi pe mama sa, şi să se lipească de tine (Matei 19:5; Marcu 10:7).
8. Fiţi mai atenţi la calităţile soţiilor voastre decât la defectele lor. Nu lăsaţi ca observarea defectelor să vă facă să uitaţi sau să le treceţi cu vederea virtuţile (1 Cor. 13:7; Filip. 2:3).
9. Nu le exageraţi imperfecţiunile, până nu ajung să vă înnebunească.
Iertaţi-le, pentru că aşa se cuvine în Domnul. Gândiţi-vă la fragilitatea sexului lor. Gândiţi-vă şi la propriile voastre deficienţe, şi cât trebuie să vă rabde soţiile voastre (Ps. 103:14; 1 Cor. 13:7).
10. Nu stârniţi răul din partenerii voştri, ci faceţi ca binele să iasă la iveală (Prov. 10:12).
11. Copleşiţi-le cu dragoste, şi atunci vă vor iubi şi ele la rândul lor, devenind astfel fiinţe iubitoare. Dragostea va aprinde dragostea, aşa cum focul aprinde focul. Un soţ bun este cel mai bun mijloc de a face o soţie bună şi iubitoare (Rom. 12:21; 1 Petru 3:9).
12. Trăiţi înaintea lor viaţa unui creştin atent, smerit, iubitor, blând, altruist, răbdător, inofensiv, sfânt şi ceresc (Efes. 4:1; Col. 1:10; 1 Tes. 2:12; Prov. 11:30; 1 Tim. 4:16; Iacov 5:19-20; 1 Petru
2. Nu vă căsătoriţi până nu sunteţi sigur că puteţi iubi în întregime.
3. Nu vă pripiţi, ci descoperiţi mai dinainte toate imperfecţiunile care v-ar putea tenta să vă dispreţuiţi viitorul tovarăş de viaţă (Prov. 18:13).
4. Amintiţi-vă că dreptatea cere să iubeşti pe cineva care a renunţat la întreaga lume pentru tine. Pe cineva care e mulţumit să fie alături de tine în eforturile şi în suferinţele tale, să împartă totul cu tine, şi care TREBUIE să fie perechea ta până la moarte (Matei 5:32; Matei 19:9; 1 Cor. 7:39; Col. 3:19; Gen. 2:24).
5. Amintiţi-vă că, în general, femeile sunt fiinţe iubitoare şi pasionale, şi, aşa cum îşi iubesc mult propria persoană, la fel aşteaptă multă dragoste şi din partea voastră.
6. Amintiţi-vă că sunteţi sub comanda lui Dumnezeu; a refuza dragostea conjugală soţiilor voastre înseamnă să refuzaţi să îndepliniţi o îndatorire pe care Dumnezeu vi-a stabilit-o cu claritate. Prin urmare, ascultarea ar trebui să vă motiveze dragostea.
7. Amintiţi-vă să sunteţi "un singur trup"; ai făcut-o pe soţia ta să lase pe tatăl şi pe mama sa, şi să se lipească de tine (Matei 19:5; Marcu 10:7).
8. Fiţi mai atenţi la calităţile soţiilor voastre decât la defectele lor. Nu lăsaţi ca observarea defectelor să vă facă să uitaţi sau să le treceţi cu vederea virtuţile (1 Cor. 13:7; Filip. 2:3).
9. Nu le exageraţi imperfecţiunile, până nu ajung să vă înnebunească.
Iertaţi-le, pentru că aşa se cuvine în Domnul. Gândiţi-vă la fragilitatea sexului lor. Gândiţi-vă şi la propriile voastre deficienţe, şi cât trebuie să vă rabde soţiile voastre (Ps. 103:14; 1 Cor. 13:7).
10. Nu stârniţi răul din partenerii voştri, ci faceţi ca binele să iasă la iveală (Prov. 10:12).
11. Copleşiţi-le cu dragoste, şi atunci vă vor iubi şi ele la rândul lor, devenind astfel fiinţe iubitoare. Dragostea va aprinde dragostea, aşa cum focul aprinde focul. Un soţ bun este cel mai bun mijloc de a face o soţie bună şi iubitoare (Rom. 12:21; 1 Petru 3:9).
12. Trăiţi înaintea lor viaţa unui creştin atent, smerit, iubitor, blând, altruist, răbdător, inofensiv, sfânt şi ceresc (Efes. 4:1; Col. 1:10; 1 Tes. 2:12; Prov. 11:30; 1 Tim. 4:16; Iacov 5:19-20; 1 Petru
